Stallone. Sylvester Stallone.

În caz ca sunteți de la țară (la figurat, ca de fapt satenii adevarati au postere mai smechere ca asta in carciuma),v-am specificat cam in ce filme au ”stăruit” băîeții. Daca tot nu-i cunoasteti, ati nimerit prost acilea (probabil urmariti numai filme de Cannes/Anonimul, si considerati ca Almodovar e genial, deci…marsh!).

Actorii astia sunt de departe generatia “dă haur” a filmelor cu batai/impuscaturi. Ei sunt si cred ca vor ramane mult timp de-acum incolo punctul de referinta pentru multi actori de mana a treispea. (Bineinteles, alaturi de ei, in acei ani mai existau si : Van Damme, Steven Seagal si bineinteles Chuck Norris – da’ astia erau de mana a 2-a…adica faceau filme cu buget mai mic decat astia 3, si, implicit, mai de cacat).

Acu’, astia 3 mi-au luminat copilaria…daca va intrebati de unde atata cultura, sa stiti ca mare parte e de la ei. Lumea are in general o parere proasta despre ei, pe principiul: “hai frate, te uiti la filme cu Stallone/Willis/Schwarz, esti de cacat!”. Va spun io….99% dintre snobi asa gandesc. Si poate au dreptate….ma doare la basca: mie-mi plac. In minunata Americă există asa-numitele Razzie Awards (Zmeura dă Haur, pentru ciobani), si care sunt punctul de referinta pentru toti snobii penisului: ai luat un d-asta, ai cacat steagu’…esti de cacat toata viata. Tot oamenii care pun botu la mizeria asta, considera, pe de alta parte, ca Oscarurile sunt definitia calitatii si se uita acasa numai la “filme de Oscar” (ti se face greata, si mai multe nu). Listele cu Razzie Awards din ultimii treij dă ani il mentioneaza pe Stallone de 13 ori (n-a castigat el decat de 4 ori, da’ e pe podium mai mereu), si asta, il face sa para de cacat. Numai ca, (si acilea vine hopu’ ăl mare pentru snobii care se ghideaza dupa gusturile altora si carora tre’ sa li se spuna ce e bun si ce e rau, ca mintea nu-i duce nici sa-si lege sireturile), “rezultă două cestiuni din cele spuse de Țugurlan”:

1. Stallone a luat, pentru un film al carui scenariu l-a scris SINGUR, in 3 nopti, cand n-avea bani nici de o shaorma, 3 (da, TREI IN P…ULA MEA) Oscaruri. Si uite cum ti se zbate si ultimul neuron in creier si se sinucide din cauza contradictiei, retardule!
2. În respectivul “Hall of Shame” apar și nume care, în accepțiunea “marelui public”, sunt considerati: “monstri sacri”, “actori de ținută”, “actori de calibru”( si cliseele pot continua la infinit), precum: Bruce Willis (vedeti Unbreakable / Ultimul Samaritean / Lucky Number Slevin), Mickey Rourke (intai Wrestler, si dup-aia comentati), Kevin Costner (Dansand cu lupii), Jack Nicholson (The Shinning), Al Pacino (Carlito’s Way / Avocatul diavolului / Parfum de femeie / Godfather II), Ralph Fiennes (Pacientul Englez / Dragonul Rosu), Anthony Hopkins (Tacerea mieilor, Picasso, Nixon) si altii.

Ca sa tragem si niste concluzii (ca doar nu ne-am documentat atata da’n pulea), spunem ca:

• Oscarul nu e o garantie a unui actor/film bun (cel mai bun exemplu este, de departe, TITANIC).
• Zmeura dă Haur nu e o garantie a unui actor/film prost (am detaliat destul)
• Nu exista numai alb și negru în viață
• Ești prea prost dacă decid alții pentru tine ce gusturi să ai (asta nu înseamnă că dacă 10 oameni cu capul pe umeri au vazut un film si-ti spun ca e prost, tu trebuie sa te ambitionezi sa crezi ca e bun – poate sa-ti PLACA, dar asta nu-l face bun)
• Prostul are, de cele mai multe ori, CONVINGERI si nimeni nu i le clatina (deci daca erai prost si ai citit, probabil ai ramas cu aceleasi clisee de cacat despre unii actori)
• Ceea ce-am explicat aici, precum si parerile despre OMUL PROST, se pot extrapola foarte usor la orice situatie din viață.

Technorati Tags: prost,prostie,stallone,bruce willis,zmeura de aur,oscar,filme bune,filme proaste,retarzi,snobi

Da' de ce la chifla?

          Shaorma...muza barzilor de-a lungul vremii...mancarea zeilor ( "servita" cu nectar pentru a alunga efectele usturoiului si pentru a potoli arsurile stomacale de la ardeii iuti)...mancarea cu 1000 de arome diferite (mai ales cele de "iesire").

          Shaorma...acest liant universal. Cu totii ne deosebim in functie de diversele preferinte (picanta, dulce, fara usturoi, fara carne), fiecare personalitate isi gaseste un corespondent in infinitatea diferitelor combinatii pe care ni le pune la dispozitie.

          Fie ca ne place sau nu, cu totii suntem uniti prin shaorma, pastrandu-ne totusi autenticitatea. Ea ne uneste pe toti: de la studentul sarac ce o priveste ca pe o delicatesa (dupa o saptamana de mancat conserve), pana la DOMNUL cu Mercedes CLS (in trening alb, pentru a crea un contrast subtil si sublim cu negrul masinii),  de la muncitorul tip "Dorel" care sta si asuda in soarele din Regie, asteptand ca bordurile sa se puna singure, pana la profesorul universitar (doctor docent, pula mea..) ademenit de o mireasma nemaintalnita pana atunci.Fie ca stai in Berceni, fie in Piata Victoriei esti deopotriva parte componenta a shaormei ce ne leaga. Incercati sa va imaginati niste drumuri imaginare intre Shaormariile Bucurestiului...apoi extindeti, si vedeti harta Romaniei legata de autostrazi intre shaorme...Repetati rationamentul pentru Terra, apoi pentru Galaxie, si, intr-un final, Univers! Acum vedeti clar ca toate gaselnitele astronomilor cu "Calea Lactee", Centura lui Orion, si alte baliverne, sunt, de fapt, puncte de concepere si comercializare a shaormei (Calea Lactee este incorect denumita, de fapt acolo se prepara cu mai multa maioneza,dar, uatevăr).

             Shaorma este afrodiziacul perfect, a contribuit la crearea celor mai VALOROASE povesti de dragoste din mezozoic (cand se prepara cu carne de mamut), si pana in zilele noastre (cand oamenii s-au prins ca puii nu opun asa de mare rezistenta): "Oana si Uzi" , "Catalin si Catalina"...si multe altili ce urmeaza a fi povestite.

            Si, intr-un final apoteotic, raspunsul la intrebarea din titlu...

PENTRU CA E MAI IEFTINA !!!!

Idiotii Pretuiesc Orice Dispozitiv

"Ce înseamnă fitze? Eu suspectez că acest cuvînt este greşit folosit, la fel ca expresia „lume bună“. Şi asta se întîmplă pentru că se utilizează în mod restrictiv semnificaţia conceptului. M-am gîndit la asta în clipa cînd am aflat, mai exact, am încercat să fac un raţionament inductiv pornind de la o enumerare care se voia elitistă, prin urmare restrînsă – ce este cu adevărat un club de fitze. „Păi, cum care?“ – sînt întrebată şi urmează şirul de nume, dintre care cele mai de seamă aveau, mă întreb de ce, nume exotice de plante.

Aha, deci fitze înseamnă în primul rînd bani. Cu carul… În al doilea rînd, aceştia presupun un mod mai mult sau mai puţin ilicit şi „important“ de a face rost de ei. Acest ultim aspect se adresează cu precădere bărbaţilor (care fac ceva ca să-i cîştige). În cazul femeilor, este adesea suficient să aibă o vestimentaţie adecvată (adică de clasă, adică de firmă, de cele mai multe ori autentică), să fie cît mai decorative, să reflecte prestigiul şi starea materială a domnului pe care îl însoţesc. În astfel de cluburi vom întîlni adesea fiii şi fiicele celor care se străduiesc să facă bani. De multe ori, prezenţa în aceste localuri a obişnuiţilor săi este mai degrabă doar un motiv de socializare şi etalare.

Tot în categoria „cu bani“ intră şi fitzele de o – evidentă – calitate inferioară, cele „de cartier“. Fără a etala un snobism elitist, le-am catalogat astfel pentru că acestea presupun făţiş legitimitatea manifestării diferitelor forme de vagabondaj ca stil de viaţă. Cei care au mai auzit cîte ceva din hip-hopul românesc vor înţelege „ce vreau să zic“ (ca să citez nişte clasici). Nu ştiu în ce măsură stilul acesta se regăseşte cu adevărat în cotidian (în prezent constat că, dacă mergem prin Militari sau Pantelimon, nu ne simţim, din fericire – chiar ca – în Harlem), dar el şochează prin viziunea inversată despre moralitate pe care o afişează: eroii sînt cei care „fac pîrnaie“ şi nu că am fi refractari la acest lucru, însă aflînd motivele pentru care au ajuns acolo (droguri, prostituţie…), ne dăm seama că nu avem de-a face în nici un caz cu vreun soi de haiduci sau de militanţi împotriva justiţiei nedrepte.

Pentru aceştia imperativul de a se îmbrăca „cu (veritabile) haine dă firmă“ este de cele mai multe ori doar un deziderat şi viziunea despre eleganţă este straniu distorsionată, pendulînd între mîndria de a fi „băiat de băiat“ şi cea de a fi „domn“, ca semn al situării în partea superioară a ierarhiei „găştii“ (pentru cei care au timp şi răbdare recomand cu căldură videoclipul românesc „Gentelman“; e lămuritor…). Şi iată-ne ajunşi în sfîrşit la miezul problemei care mă frămîntă. Să ai fitze înseamnă doar să ai bani şi să te afişezi ca atare cu mîndrie? Dar de fitzele „intelectuale“ ce spuneţi? Să luăm, spre pildă, intelectualul „de bodegă“: non-conformist, educat eventual într-o subcultură hippie sau punk, băutor vrednic, întotdeauna de băutură ieftină, melancolic, ironic şi critic peste măsură. Nu de alta, dar de multe ori acesta îşi şi cîştigă o pîine – sau o chiflă ar fi mai bine să zic? – din practicarea unei meserii intelectuale, fiind eventual profesor, ziarist, muzician de ocazie, artist, şi simte prin urmare că este menirea lui să pună ordine în lume, fie doar şi la nivel discursiv. Acesta ştie foarte bine ce este valoros şi ce nu din punct de vedere cultural şi moral, atîta doar că de multe ori axiologia sa este nepermisivă şi anchilozată în clişee. Este aproape o mîndrie să stai la cort, dacă mergi la hotel – fie şi doar pentru că suferi de reumatism –, eşti catalogat drept un neam prost cu viziuni simpliste şi avid de bani care nu mai ştie să se bucure de ce este autentic frumos; la fel de bine este şi să te îmbraci prost sau să fumezi ţigări româneşti fără filtru. Elitismul fitzelor intelectuale este poate mai agresiv şi autoritar decît al celor „cu bani“: am auzit oameni care susţineau că cei cărora le place (doar!) Vivaldi pot fi consideraţi facili din perspectiva cuiva care ascultă cu adevărat muzică bună. La fel stau lucrurile şi cu judecata la care te pot supune ascultătorii de rock vechi. Deşi, pe de altă parte, la ce alte critici te poţi supune dacă te decizi să „evoluezi“ şi părăseşti clasicii anilor ’60-’70 pentru cine ştie ce năstruşnicie care se cîntă astăzi şi care este suspectă de lipsă de originalitate (şi dacă chiar se dovedeşte a fi aşa…).? Dacă mai vorbim şi de ce literatură este mai de bon ton să citim, trebuie să vă avertizez că cititorii de beletristică clasică sînt defavorizaţi în raport cu cei care o preferă pe cea contemporană.

Intelectualul „de bodegă“ se adună cu semenii săi seara în cluburile vechi din zona Lipscaniului, iar vara se mută cu cortul şi eventual gaşca la mare. Unde? La Vamă. Ba s-avem pardon, „Vama nu mai este ce era altădată, acum toate neamurile proaste au invadat plaja cu mizeria lor, cu muzică latino comercială, cu maşini, haideţi mai bine în 2 Mai că acolo mai poţi găsi o urmă din ce a fost odată“ (nu vi se pare familiar?). Şi astfel, personajul nostru îi comentează la o bere pe cei care nu sînt asemenea lui; dacă la Vamă era doar stuf şi pustietate, fără „cocalari manelişti“, discursul său ar fi fost poate mai puţin productiv şi vacanţa mai plictisitoare, dar există o plăcere a autoregăsirii, a manifestării instinctului teritorial sau de apartenenţă cînd contextul social îţi oferă prilejul de a trasa o linie de demarcaţie între ce reprezinţi tu şi ce înseamnă ceilalţi, iar în acest sens fitzele celor cu bani, ca şi ale intelectualilor sînt la fel de agresive, după ce efectuează un slalom periculos (graţie cantităţii respectabile de alcool consumate) printre gunoaiele pe care el însuşi – şi nu aceştia – le-a lăsat printre corturi. Mărturisesc că acest aspect mă lasă nedumerită mereu cînd vine vorba: cu ce este mai bun scandalul punkerilor decît cel al nechemaţilor fani latino sau house? Sau de ce e mai puţin deranjant să văd sticle de votcă aruncate pe toată plaja decît să constat că cineva a apărut la 2 Mai într-o maşină relativ scumpă?

În sfîrşit, o altă subspecie a intelectualului cu fitze este „urbanul“ (termenul nu îmi aparţine, deşi mi-aş fi dorit). Cei din această categorie se remarcă prin prezenţa unui izomorfism sexual la nivel de imagine. Fetele şi băieţii poartă tenişi, coafuri aparte, eventual cu bretoane asimetrice şi agrafe bizare, traiste sport care de multe ori constituie o provocare prin greutatea şi mărimea lor, şi mai sînt cunoscuţi prin expresia oarecum ironică, cu a cărei origine iarăşi nu mă pot mîndri, de „pokemoni“. Moda feminină se situează la polul opus celei preferate de reprezentantele fitzelor financiare, dacă pot spune astfel. Ea manifestă o tendinţă evidentă spre nedecorativ şi defeminizare. Am spune că unii „urbani“ par să critice cu ironie genul clasic de femeie atrăgătoare şi implicit accesorii cum ar fi fardul, lenjeria de dantelă, bijuteriile de aur, oja roşie, părul buclat ca fiind, bănuiesc, semne ale frivolităţii şi preocupării pentru chestiuni superficiale, nenaturale şi mercantile. (Desigur, nu toţi o îndrăgim pe Nicoleta Luciu, dar asta nu înseamnă că atractivitatea unei femei nu este ucisă de o pereche de tenişi combinată spectaculos cu nişte şosete trei-sferturi roşu aprins cu roz, dungate.)

„Urbanii“ sînt însă totodată buni prieteni ai tehnologiei ultramoderne, fiind însoţiţi mai mereu de dovezi sofisticate în acest sens, laptop-uri,
diverse aparate de ascultat muzică, camere digitale, mobile ultracapabile. Mulţi profesează în domeniul artelor media şi al publicităţii şi ascultă muzică interesantă, necomercială, fiind poate cei mai conectaţi la ce se întîmplă bun şi nou din punct de vedere subcultural peste hotare. " (Irina-Gabriela Buda, Dilema Veche, nr. 192).

Acest blog a fost scris ca sa ma dau eu mare ca citesc Dilema Veche si fac parte, numai din acest motiv, dintr-o categorie superioara de homo sapiens sapiens, care ma exprim cu cuvinte frumoase si eu nu sunt ca astia de scrie aici, in articolul fetii astia (Femeile sunt niste ratati, vorba lui Margineanu). Deci ea n-are dreptate pentru ca nu stie ce inseamna sa fii intr-adevar ultras, sa iubesti culorile mai mult ca pe tine insusi. Ea nu stie ca daca noi ascultam rock si aruncam sticle pe jos, suntem mai destepti decat manelistii si aia de asculta latrino, care arunca sticle pe jos. Pentru ca sticlele noastre simbolizeaza infinitul (prostiei) si noi ne revoltam impotriva corporatiilor si a ordinii socialiste (oare am vrut sa spun sociale? oare?). Si noi astia care traim si ne-am nascut in Bucuresti si lucram la multinationala [ in PiaR, eigHaR sau alta combinatie de litere care lasa loc la interpretari (Proasta de Rupe, etc.) ], dar nu oprim la trecerili de pietoni, suntem mai destepti decat taranii din provincie care merge cu 30 ca nu stie pe ce strada sa se duca si ei si care merita claxonati, 'tu-le muma-n cur astazi si maine... pentru ca noi ne grabim sa ne bem cafelele fara de care suntem niste prosti, si sa ne luam lanci-taimul, si sa navigam pe internet, si sa ne barfim colegii...
De fapt, scopul este enuntarea urmatoarei axiome: Rasa umana, in totalitatea ei, este cretina si rea.( prin definitie). "Are we the people, some kind of monster?". Oh, da...si inca ce monstru.

Am primit urmatorul mesaj pe "mesinger":
"1.Manelistu Are Mertane.. Rockerul o dubitza
2.Manelistu Are Lanturi De Aur La Gat….Rockerul Lanturi de Catel La Pantaloni
3.Manelistu Kanta Despre Bani,Succes ….Rockerul Moarte Droguri
4.Manelistu Are Femei Bune……. Rockerul face laba Knd Se Uita La femeile lui
5.Manelistu Se Imbraca Numai Armani.D&G etc. Rockerul SEcond hand…38
6.Manelistu Are Freze Shukare….Rockerul are paru Lung Si Nespalat
7.Manelistu Danseaza cu Stil..Rockerul da Din Cap
8.Manelistu E Sociabil…….Rockerul Se Uita la Tn De park Vrea sa te Omoare
9.Manelistu E Smecher…Rockerul Isi mananca Bataie de la Manelisti
10.Manelistu O sa Dea Mesaju Mai Departe…Rockerul O Sa Injure de Toti Mortii ".
Si ce-am facut? Nici nu l-am dat mai departe, nici n-am injurat. Am ras. Am ras a compasiune, nu pentru ca ar fi vreun lucru amuzant. Sa insemne asta ca lumea asta nu se poate imparti intre manelisti si rockeri???? Mai exista si alti oameni? Daca multi ar afla acest adevar oribil, ar fi mai grav decat sa le spui ca Mos Craciun nu exista. Fie ei rockeri, fie manelisti. Toti trebuie sa credem in ceva.

Si ca sa inchei apoteotic...Am reusit performanta sa primesc un mesaj de tip SPAM, in care eram anuntat sa cumpar niste Rolex-uri contrafacute la super-pret, de la MINE. Da, mesajul era trimis de la adresa mea de mail. Cui? Mie! Sunt mandru de aceasta performanta a mea de student la Calculatoare (desi cred ca denota ceva in neregula cu mine, sanatatea mea mintala, folosirea Internetului, si faptul ca mananc cam multi pufuleti). Nu asta conteaza...important e ca va veni vremea in care cei de la Drept se vor acuza singuri in procese, si-si vor da sentinte nedrepte de condamnare la ani grei de detentie, cei de la Medicina se vor omori singuri pe masa de operatie (sau se vor salva...putin probabil), cei de la Universitate (viitori profesori), isi vor da singuri note proaste, cei de la Arhitectura isi vor construi case oribile (sau macar "futuriste"), iar cei de la ASE...ei bine, dupa cum va asteptati, ei nu vor face, in continuare, NIMIC.
Ceea ce a fost un pas mic pentru mine, se va dovedi un pas urias pentru omenire. Si-o merita din plin.

0752661500

Tema saptamanii in Dilema Veche...."Mai avem timp liber?". As putea sa adaug: Si daca DA, de ce? Unii au spus ca da, altii ca nu...eu intreb: "Ce-i ala?". As fi vrut sa am timp sa-mi fac un cont pe un site de blog ca lumea. Sa fiu un nastase.wordpress.com. Dar, se zice, ca sa fii "blogger" adevarat, trebuie sa-ti actualizezi zilnic site-ul. Si mi se pare stupid sa faci asta. Nu ai in fiecare zi ceva interesant de spus, de comunicat celorlalti. Asa ajungi sa scrii numai de dragul de a nu ramane in urma, ajungi sa postezi filmulete de pe "Tu, teava" (Youtube), sa pui melodii, sau sa scrii tampenii. Cum, dealtfel, face si Nastase. Trebuia sa ne uitam la "HEAT"...venea fix de la 21:15 la 23:45...mai stateai treaz 15 minute si prindeai si ziua de 14...dar n-a fost sa fie. Doar pentru ca cineva se incapataneaza sa creada ca 28=29. Nu e asa. Revenind la Nastase si la blogul lui, omul a scris intr-o zi, n-are importanta in ce context, cuvantul "peturile". BOULE! Dobitocule! Da-ti 2 palme si gandeste-te la ce-ai facut! Nastase a zis ca oamenii arunca Poli-Etilen-Tereftalat-urile pe jos...intr-un singur cuvant. Ma, da-i in pizda ma-sii...inteleg ca un dobitoc care face gratar in Piata Universitatii sa nu stie ce-i ala, sau ca nu merge articulat asa, ca la scoala de la Cuca Macaii, dar domnul Nastase, care, vorba ceea, a absolvit Dreptul cu 10, sa spuna asa ceva mi se pare deplasat. Deci, ca sa nu-l jignesc, ajungem la concluzia ca-i scrie altcineva blogul. Doar de dragul de a fi actualizat zilnic. Si asa se ajunge la o intoxicatie a internetului cu tampenii. Si tampiti. As vrea sa scriu si eu in fiecare zi despre ce ma deranjeaza...si se gasesc multe lucruri. De exemplu:

1. Am vrut sa caut pe google o chestie cu "and" in titlu. Si astia ce s-au gandit ei? Ca doar sunt niste destepti si jumatate. Hai sa-mi scoata "and" din cautare, ca cica oricum introduc ei implicit toti termenii. Si brusc, "And you my love" de Chris Rea, a devenit "You my love" de tylar hilton sau "my love" de justin timberlake. Not so smart, are you?

2. A zis un dobitoc la televizor, cu multa stima de sine ca: "sa nu intri in apa direct, pentru ca faci soc termic, DIN CAUZA DIFERENTEI DE TEMPERATURA!!!"... Sa mori tu...si eu care credeam ca faci soc termic de la bautura...Ah, nu...de la bautura ies copii tampiti, ca tine!

3. Am intrat in Pitesti, si am constatat ca Petrochimia e moarta...nu mai e nici o flacara care sa te anunte: "Bine ai venit intr-un oras poluat! Mori!". Oricat de ciudat ar parea, mi-e dor de flacarile alea. Le stiu de 14-15 ani...erau ceva omniprezent. Erau parte din viata orasului. Si acum le-a stins Garda de Mediu. Da' p-aia de arunca "peturi", de ce nu-i luati ma?

4. A zis una la TV ca nu stiu ce produs e "trendy". N-am mai apucat sa aud continuarea, din cauza ca am schimbat imediat canalul. Ce chestie...

Din simplul fapt ca m-au deranjat atatea lucruri, cineva ar putea crede ca am timp liber. Si inca mult. Nu e asa...Pentru mine, timp liber, inseamna sa ma plictisesc. Sa ma duc la bazin. Sa joc un fotbal. Sa ma vad cu colegii. Sa citesc pana ma dor toate oasele de la stat in acelasi loc, pana ma dor ochii, pana imi amorteste corpul. Sa-mi fac un tricou cu "Nu dati la Calculatoare" si sa ma duc in mijlocul copiilor care se inscriu la facultate. Sa le explic faptul ca mi-au trebuit 2 ani si 20 de examene date(partialele nu se pun, desi...) ca sa iau si eu un 10. Pe care il astept de ceva vreme. Si acum ca il am, nu ma incalzeste cu nimic. Nu sunt mai fericit, cum crezusem eu cand eram mic si prost...adica acum cateva luni. Sunt mai fericit pentru un 8 luat la ED. Si probabil asa e cu toate lucrurile pe care le vrem...cand le avem, constatam ca nu ne fac mai fericiti. Totusi, as vrea sa am ocazia sa vad muzeul din Valencia, si apoi sa spun ca nu sunt mai fericit, decat sa nu-l vad deloc...

"Oh I must have done some wrong
On a dark and distant day
For I know full and well tonight
This is how that I must pay"...Tot i-am pacalit pe aia de la google, pana la urma...

P.S. : Numarul de telefon din titlu mi-a trimis un mesaj cu o incercare de frauda...daca va plictisiti vreodata pe la 3 dimineata, dati-i un bip. Just for fun!

"Ca tot romanul. Daca nu pot sa fac istoria, o indur..."

"Locuiti in apropierea unui McDonald’s. Paler a mincat vreodata un hamburger?

Nu am mincat niciodata un hamburger.

Dar poate hamburgerul este fericirea.

Pentru mine, nu. Fara sa fiu un antiamerican, nu sint dintre cei care cred ca orice vine din America e bun, imi vine in minte mcdonaldizarea.

Dar cit de frumos este ambalajul american!

E adevarat! Ma rog, eu imi dau seama ca la virsta mea, dubla decit a dumneavoastra, nu pot gindi la fel ca tinerii. E natural conflictul dintre generatii. Dar acum e ceva mult mai grav. Tinerii de azi ii urasc pe cei batrini. Un tinar nu are voie sa fie modest. In mod logic, el trebuie sa creada ca va face gaura in univers. Azi, in Romania, sentimentul meu este ca batrinii sint uriti.

E, pe Paler, pe Liiceanu, pe Plesu nu-i uraste nimeni.

Ura, ura, ura. Nu e vorba de mine.

Ce-mi pasa mie de restul batrinilor!

Da, e normal sa spuneti asa: „Ce-mi pasa!“. Dar, decent ar fi ca acest conflict sa fie pastrat la proportii autentice. In felul acesta nu mai exista o lupta reala intre generatii, lupta care este la baza progresului. Mai decent este obiceiul batrinilor din Insulele Fiji, care se duc sa moara in padure. E mai placut sa mori departe de societate. Eu am sentimentul clar ca traiesc intr-o lume pe care pe jumatate nu o mai inteleg si pe jumatate n-o aprob.

Opincile. Despre a nu fi in istorie.

Sinteti din Lisa. Cine v-a adus in Bucuresti?

O intimplare. Exista in Bucuresti cel mai simandicos liceu din tara. La Spiru Haret au invatat multi: Moisil, Noica, Plesu, Eliade. Parintii bogati ai elevilor dadeau bani pentru a institui cinci burse. Eu am venit sa dau examen pentru una dintre cele cinci burse.

Pur si simplu. In opinci, cioc! cioc!

Nu, nu eram in opinci. Eu pazeam vacile la poalele muntilor si am stat numai in opinci, dar, cind am venit aici, parintii mei mi-au cumparat primii bocanci... rigizi, greoi, negri, dar bocanci. Sigur, aveam bocanci, dar eram imbracat ca-n satele din Fagaras. O camasa de bumbac, fara guler, o vesta, laibar numita, si pantaloni strinsi pe picior. Aratam ca o salbaticiune folclorica.

Mindru de dumneavoastra?

Nu, foarte speriat!

De trecut sau de viitor?

Eu inainte de a veni in Bucuresti nu vazusem nici macar un alt sat... Nu ca nu vazusem un alt oras. Stiam o treime din vocabularul limbii romane. Va dati seama, nu stiam ca pe lume exista electricitate, telefon, ziar, tren, radio, ascensor, sosete, portari, agenti de circulatie, masini. Nu auzisem niciodata de astfel de notiuni. Ma rog, cunosteam universul vacilor, plantelor, eram specialist in meteorologie, stiam precis unde sa stau cind veneau trasnetele, ca trasnea ca pe front.

Pantofii. Speriat la marginea istoriei.

Comunismul a adus egalitatea. V-a bucurat?

Nu, nu, nu, nu, nu. Eu nu am prea trait istoria. Fiind inhibat in mine insumi, am parcurs anii razboiului, spun asta ca o vinovatie, fara sa traiesc adevarul ca tara mea era in razboi. Am trecut prin perioade de delir al lecturii si razboiul peloponesiac a fost mai important decit al doilea Razboi Mondial. Neavind prieteni, un radio, un ziar, eram strain complet de evenimente.

Nici o bomba nu v-a trezit?

Nu, nici una. Am plecat din Bucuresti inainte cu o zi ca americanii sa bombardeze. In Lisa am trait razboiul superficial. Vedeam zilnic cum treceau avioanele americane, dar nu aveam constiinta istorica sa percep aceasta realitate. Mai mult, era o brigada de tunari in sat pentru a opri avioanele. Niciodata nu a fost lovit vreun avion, iar tunarii faceau ceaiuri in sat, se pretau la mondenitati. 23 august nu a fost marcat nicicum in Lisa. Nu traiam istoria. Primul moment al istoriei a fost cel al intrarii rusilor in sat. Atunci tot satul s-a speriat.

Rusii violau si se imbatau.

Exact. In mod comic, taranii s-au gindit sa sape niste transee si sa-si apere satul. Cind au intrat rusii, nu era tipenie pe ulita. Lumea se ascunsese. Eu stateam dupa o perdea si rusii au trecut vreo ora. Rusii treceau, probabil cu ordine precise, fara sa clinteasca nimic din sat. Asta a fost prima imagine a istoriei.

Trei facultati ati facut. Unde locuiati?

In mahalaua mahalalei, dincolo de bariera lui Bachus, departe in Ferentari, pe strada Tufelor. Locul se transforma intr-o mare baltoaca murdara si trebuia sa te descalti ca sa ajungi acasa.

Tot bocancii ii descaltati?

Nu, aveam pantofi! Cred ca aveam chiar doua perechi. Eram chirias, alaturi de un cintaret de biserica si de un functionar. Camera de chirpici, fara soba, fara podea, fara apa, fara curent. Ieseam pe geam, ma spalam pe strada. Era ca-n Lisa. Retroactiv am aflat ca in Universitate aveau loc intimplari istorice. M-am ferit de ele. Eu eram absorbit de scrierea unei carti: „Reabilitarea Evului Mediu“. Lucram la carte si noaptea caram lazi de fructe, ca sa am bani. Eram in criza financiara perpetua. Cu tramvaiul veneam numai cind era plin, ca mergeam pe blat. Altfel, faceam mars fortat din Ferentariul meu. Istoria mea era istoria zonei, unde aveam noaptea tirziu „garderoba obligatorie“, adica hotii, interlopii te dezbracau, iti luau tot ce aveai. Preocuparile mele astea erau, plus cautarea unui loc de munca.

Intrarea in istorie. Cu taxiul.

Cum ati ajuns sef la televiziune?

Pina in 1949 nu prea stiam mare lucru despre istorie. Bine, stiam ca sintem sub ocupatie, dar nu eram preocupat de detalii... Intr-un ianuarie pregatisem un seminar despre Simbolism la Litere si nu prea aveam vreo placere sa ma duc sa-mi prezint lucrarea. Am prezentat-o, desi venisem cu greu la facultate, si profesorul de la seminar mi-a propus o slujba la radio. Nu stiam ca el este si sef la radio. Am cerut un timp de gindire... nu stiu de ce aveam eu nevoie de timp de gindire, ca nu am gindit nimic in timpul acela. Am acceptat.

Ce v-ati cumparat din primul salariu?

Am actionat in stilul meu! M-am dus la Capsa cu taxiul!

Deci: opinci-bocanci-pantofi-taxi!

Da! Am pus taxiul sa ma astepte! Am comandat o masa numai pentru mine. Am mincat prima oara in viata mea intr-un restaurant, servit de un chelner. Dupa, am intrat in taxi si am comandat: „In Ferentari, in strada Tufelor!“.

Reprosul legat de viata dumneavoastra priveste sefia de la Televiziune. Erati in istorie sau nu?

Sigur. In 1964 a aparut declaratia de independenta a PCR fata de rusi. Acel moment a fost foarte important. Toata lumea spera sa scapam de rusi. In zilele acelea eu am fost trimis corespondent la Roma pentru Agerpres. Eu ma opusesem pina atunci oricarei ascensiuni. Voiam sa fiu liber. Am spus da, desi nu stiam italiana. Am plecat sa ma descurc si decis sa fac jurnalism adevarat. Am invatat repede italiana, atit de repede, incit imi pun probleme... eu nu cred in reincarnari, dar mergind in Toscana am simtit ca am mai fost pe acolo. Am invatat in doua luni italiana. La vreo doua luni de corespondenta, a aparut un interviu al sefului Partidului Comunist din Italia, care anunta detasarea partidului de rusi. L-am trimis in Bucuresti. Credeam sincer ca era nevoie sa se stie ca exista si altii care se detaseaza de rusi. Asa a si fost. In Biroul Executiv al Partidului Muncitoresc, interviul a explodat ca o bomba. Dej ar fi spus: „Daca e asa bun, sa-l punem director la televiziune!“. Propunerea am refuzat-o, pina cind am spus „da“ cu greu. Eu doua tari am indragit, una in care am fost si una in care nu voi mai ajunge niciodata. Italia si Spania.

Pai, cum? Nu ati fost in Spani
a?

Nu. Si nici nu ma voi duce, fiindca as pierde Spania mea.

Desertaciunea. Vehiculul spre trecut.

Ati tot fost in afara istoriei. Acum istoria s-a jucat cu dumneavoastra!

Stiu exact, azi, la 80 de ani ce valoare au toate vanitatile. Totul e desertaciune. Eu nu mai am azi nici o certitudine. Certitudinile mele de azi sint ca hainele ciuruite de molii. Nu mai cred in aproape nimic, afara de valorile care stau la temelia fiintei mele. Din nefericire, nu cred nici in viata de apoi. Dumnezeu e falimentul ratiunii mele. Eu nu ma tem de Dumnezeu, ci de absenta lui. Din clipa in care-mi pun problema, nu mai sint in stare sa inteleg nimic din ordinea sau dezordinea vietii actuale.

Asta va goleste si moartea, si viata.

Asa e. Singura mea jumatate de sansa este ca iubesc viata. Nevoia mea de a trai nu s-a eclipsat. Sint mizantrop, din ce in ce.

Faptul ca ati organizat Festivalul Cintarea Romaniei pentru ecran, ca ati fi inventat expresia „Epoca de aur“, ca ati fost membru important comunist?

Prostie, minciuna. Eu nu mai polemizez cu minciunile care s-au debitat despre mine. Am fost si tigan, si evreu. Mi s-a scris numele cu doi „l“.

Istoria se indura

Sfirsitul dumneavoastra cum va fi?

La fel, in dezolare.

Unul brusc?

Profesorul Constantiniu spunea ca natiunea romana nu mai poate face istorie.

Atunci ce faceti pina la sfirsit?

Ca tot romanul. Daca nu pot sa fac istoria, o indur."

Interviu de Eugen Istodor, cu Octavian Paler.

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!