Sentiment de înțelegere și de compătimire față de suferințele și nenorocirile cuiva; milă; compătimire; milostenie. [G.-D. compasiunii; Sil. -si-u-] /<fr. compassion
Conform PD-L (+Traian Băsescu):
Sentiment de înțelegere și de compătimire față de suferințele și nenorocirile cuiva CARE NE-A VOTAT.
Vezi? Dacă și amărâții ăia din Haiti aveau drept de vot, nici nu-i mai bătea Dumnezeu și se găseau și niște bani, pe undeva…Bineinteles ca acum sustinatorii lu’ Base n-or sa mai vina cu sloganuri gen: “lasa ba, ca banii aia mergeau mai bine la orfelinate/azile de batrani, la noi in Romania, ca n-avem, ca suntem saraci, ca…”.
…1 / 60 din valoarea imprumutului pe care distinsa pizdă Elena Udrea il are de dat inapoi catre BRD (3 meleoane de iepuroi, în speță. Mă gândesc eu, ca un comunist rău ce sunt, că dacă i-au dat împrumut 3 meleoane, a pus gaj cel puțin dublu.)
…1 / 5200 din averea lui Adriean Videanu (lincu e luat de la EVZ, deci poate o să creadă și cititorii mei portocalii)
…valoarea PendULEi lui Sebastian Vlădescu (acu, serios, la nivel uman și logic…realizați că unul dintre miniștrii ROMÂNIEI deține o pendulă de 50000 de coco???)
…30 KILE DE ARGINT ale lui Cristian Boureanu (deci nici să comentez nu sunt în stare…cum AȘA CEVA???)
160 de ani…măcar azi, ar fi frumos să avem și noi puțină decență: fără impostori care ne conduc, fără hoție, fără balcanism, fără mici și bere, fără nesimțire, fără să asasinăm capra vecinului, fără să mai urlăm pe stradă, fără să ne aruncăm gunoaiele pe jos, fără manele, fără prost-gust, fără pițipoance și cocalari, fără bășcălia caracteristică, fără ”las-o bă, că merge și așa”, fără… Într-un cuvânt, fără România…
MIHAI EMINESCU - SCRISOAREA I
Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare, Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, şi în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simţim ca-n vis pe toate.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci Şi gândirilor dând viaţă, suferinţele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Şi câţi codri-ascund în umbră strălucire de izvoară! Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate! Câte ţărmuri înflorite, ce palate şi cetăţi, Străbătute de-al tău farmec ţie singură-ţi arăţi! Şi în câte mii de case lin pătruns-ai prin fereşti, Câte frunţi pline de gânduri, gânditoare le priveşti! Vezi pe-un rege ce-mpânzeşte globu-n planuri pe un veac, Când la ziua cea de mâine abia cuget-un sărac... Deşi trepte osebite le-au ieşit din urna sorţii, Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii; La acelaşi şir de patimi deopotrivă fiind robi, Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi! Unul caută-n oglindă de-şi buclează al său păr, Altul caută în lume şi în vreme adevăr, De pe galbenele file el adună mii de coji, A lor nume trecătoare le însamnă pe răboj; Iară altu-mparte lumea de pe scândura tărăbii, Socotind cât aur marea poartă-n negrele-i corăbii. Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate, Într-un calcul fără capăt tot socoate şi socoate Şi de frig la piept şi-ncheie tremurând halatul vechi, Îşi înfundă gâtu-n guler şi bumbacul în urechi; Uscăţiv aşa cum este, gârbovit şi de nimic, Universul fără margini e în degetul lui mic, Căci sub fruntea-i viitorul şi trecutul se încheagă, Noaptea-adânc-a veciniciei el în şiruri o dezleagă; Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr Aşa el sprijină lumea şi vecia într-un număr.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Pe când luna străluceşte peste-a tomurilor bracuri, Într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri, La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă, Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă, Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns... Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns. Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă? N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă, Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază, Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază. Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface, Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!... Dar deodat-un punct se mişcă... cel întâi şi singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!... Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii, E stăpânul fără margini peste marginile lumii... De-atunci negura eternă se desface în făşii, De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii... De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit, Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit. Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici, Facem pe pământul nostru muşunoaie de furnici; Microscopice popoare, regi, oşteni şi învăţaţi Ne succedem generaţii şi ne credem minunaţi; Muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul, În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată, Că-ndărătu-i şi-nainte-i întuneric se arată. Precum pulberea se joacă în imperiul unei raze, Mii de fire viorie ce cu raza încetează, Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adâncă, Avem clipa, avem raza, care tot mai ţine încă... Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbră-n întuneric, Căci e vis al nefiinţei universul cel himeric...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
În prezent cugetătorul nu-şi opreşte a sa minte, Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte; Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist şi roş Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoşi, Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvârl rebeli în spaţ' Ei, din frânele luminii şi ai soarelui scăpaţi; Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit, Ca şi frunzele de toamnă toate stelele-au pierit; Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine vecinicie, Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie, Şi în noaptea nefiinţii totul cade, totul tace, Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Începând la talpa însăşi a mulţimii omeneşti Şi suind în susul scării pân' la frunţile crăieşti, De a vieţii lor enigmă îi vedem pe toţi munciţi, Făr-a şti să spunem care ar fi mai nenorociţi... Unul e în toţi, tot astfel precum una e în toate, De asupra tuturora se ridică cine poate, Pe când alţii stând în umbră şi cu inima smerită Neştiuţi se pierd în taină ca şi spuma nezărită - Ce-o să-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gândesc?... Ca şi vântu-n valuri trece peste traiul omenesc.
Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l... Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl? Nemurire, se va zice. Este drept că viaţa-ntreagă, Ca şi iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă. "De-oi muri - îşi zice-n sine - al meu nume o să-l poarte Secolii din gură-n gură şi l-or duce mai departe, De a pururi, pretutindeni, în ungherul unori crieri Şi-or găsi, cu al meu nume, adăpost a mele scrieri!" O, sărmane! ţii tu minte câte-n lume-ai auzit, Ce-ţi trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit? Prea puţin. De ici, de colo de imagine-o făşie, Vre o umbră de gândire, ori un petec de hârtie; Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost, O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost? Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac, Printre tomuri brăcuite aşezat şi el, un brac, Aticismul limbii tale o să-l pună la cântari, Colbul ridicat din carte-ţi l-o sufla din ochelari Şi te-o strânge-n două şiruri, aşezându-te la coadă, În vro notă prizărită sub o pagină neroadă. Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi... orice-ai spune, Peste toate o lopată de ţărână se depune. Mâna care-au dorit sceptrul universului şi gânduri Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri... Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare, Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare... Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă. Ba să vezi... posteritatea este încă şi mai dreaptă.
Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire? Ei vor aplauda desigur biografia subţire Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare, C-ai fost om cum sunt şi dânşii... Măgulit e fiecare Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări Şi le umflă orişicine în savante adunări Când de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai nainte C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte. Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege, Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege... Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale - Astea toate te apropie de dânşii... Nu lumina Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina, Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt Într-un mod fatal legate de o mână de pământ; Toate micile mizerii unui suflet chinuit Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.
Între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare, Cum revarsă luna plină liniştita ei splendoare! Şi din noaptea amintirii mii de doruri ea ne scoate; Amorţită li-i durerea, le simţim ca-n vis pe toate, Căci în propria-ne lume ea deschide poarta-ntrării Şi ridică mii de umbre după stinsul lumânării... Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Şi câţi codri-ascund în umbră strălucire de izvoară! Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate, Şi pe toţi ce-n astă lume sunt supuşi puterii sorţii Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii!
Cand am inceput blogul, am spus ca nu o sa scriu de dragul de-a scrie, ca n-o sa creez postari doar cu pozde si filmulete, ca sa ajung in top. Nu m-am sucit in conceptii ca Basescu, dar, in ultimele luni, am fost uimit de cate poze / filmulete au postat blogării dă top, iar eu le știam de câțiva ani (avantajul de a fi ochelarist și de a fi terminat facultatea de șuruburi pentru carcase de calculator). Tot uimit am fost și de armatele de troli (=ultrași ai proștilor) care se amuzau copios, și apoi (cel mai probabil), începeau să trimită ”viralele” (viraluri/virali, pulancur, nu mă pasionează) pe secțiunile de FUN ale plantațiilor de pe care culegeau bumbac (a se citi ”corporațiile în care lucrau ca middle-management”).
Așa că postez filmulețul ăsta aci (a fost pus pe iutub pe 8 ianuarie, eu l-am primit pe 10 ianuarie, deci undeva prin vară să vă așteptați să facă mare vâlvă pe blogurile din topu'la Zelist și să-l primiți pe mail de la corporatiștii din listă), ca măcar cei 10-20 de inși care mă citesc, să le dea o muie lu' z0s0/arhutt/piticu/coshmar&urmăritorilor fideli, pentru că au văzut acest clip la un blog de pe pozitia 2500 și ceva, cu luni / ani în urmă.
Dacă n-aveț chef să vă uitați la tot, băgați măcar faza de la minutul 4 cu pisica...merită.
…
